ANDACHTEN FÜR JEDEN TAG: DEUTSCH-UNGARISCH-RUMÄNISCH-05:03:2026
- Josef maranathabald@yahoo.com

- 5. März
- 8 Min. Lesezeit

ANDACHTEN FÜR JEDEN TAG: DEUTSCH-UNGARISCH-RUMÄNISCH
<<wie ich nichts zurückgehalten habe von dem, was nützlich ist, dass ich es euch nicht verkündigt und euch gelehrt hätte, öffentlich und in den Häusern>>, Apostelgeschichte 20,20
Nach dem Rückblick des Paulus auf seinen Wandel folgt ein Rückblick auf seine Wortverkündigung. Derselbe lässt uns erkennen, wo, wie und was er damals öffentlich gepredigt hat.
1. Wo Paulus predigte.Wo er das Wort verkündigte, zeigt uns der Ausdruck: "öffentlich und in den Häusern" (wörtliche Übersetzung). Unter der "öffentlichen" Verkündigung haben wir in erster Linie seine Versammlungen in der Synagoge von Ephesus (Apg. 19, 8) und nachher seine Reden in dem Lehrsaal des Tyrannus (Apg. 19, 9) zu verstehen. Bei der <<sonderlichen>> Verkündigung (Luthers Übersetzung) haben wir sowohl an die kleinen Versammlungen in den Privathäusern (Römer 16, 5; 1. Korinther 16, 19; Kolosser 4, 15; Philemon 2; Apostelgeschichte 2, 46), wie auch an die Einzelseelsorge zu denken.
Was sagt uns diese reichliche Verkündigung?Sie ruft uns zu: Lasst uns den Samen des Wortes überall ausstreuen, wo GOTT uns Gelegenheit gibt und Türen öffnet (2. Timotheus 4, 2).
Lasst uns auch zweierlei Einseitigkeit meiden: Man trifft öfters Menschen, welche nur die öffentliche Verkündigung etwa in Kirche und GOTT-esdienst gelten lassen und alles andere als unnüchtern und schwärmerisch verwerfen. Andererseits begegnet man solchen, welche die öffentliche Verkündigung verachten und nur diejenige hin und her in den Häusern als richtig ansehen. Demgegenüber lasst uns mit Paulus sowohl das eine wie auch das andere anerkennen und dankbar benutzen.
2. Wie Paulus predigte.
Nicht umsonst braucht der Text hier drei verschiedene Ausdrücke für die Predigtart des Paulus: Er verkündigte, er lehrte, er bezeugte.
1. In dem ersten Wort (verkündigen) steht Paulus, wie der Grundtext dies andeutet, als ein Bote vor seinen Zuhörern, der ihnen genaue Meldung überbringt und darauf bedacht ist, ja nichts auszulassen von dem, was er in einem höheren Auftrag zu sagen hat. <<Wie lieblich sind die Füße solcher Boten>>, Jesaja 52, 7. Gott mehre ihre Zahl!
2. In dem zweiten Ausdruck (lehren) sehen wir Paulus als Lehrer vor den Ephesern, der in klarer Ordnung der Gedanken den Seelen zeigt, worum es sich handelt und sie in das Verständnis des GÖTTLICHEN Heilsrates hineinführt. Solche Lehrer tun auch unserer Zeit not. Wie werden sie einst <<leuchten wie des Himmels Glanz>> (Daniel 12, 3).
3. In dem dritten Wort (bezeugen) schauen wir den Apostel als Zeugen , der den Inhalt seines Wortes feierlich und dringlich ins Herz legt als einer, der das, was er redet, am eigenen Leben erfahren hat. Wie dringt dieses Bezeugen tief in die Herzen der Hörer hinein und erschüttert ihre falsche Sicherheit! Alle noch so schöne Verkündigung und lichtvolle Belehrung hilft nicht, wenn dieses Bezeugen fehlt (2. Timotheus 2, 14).
Wer als Botschafter, Lehrer und Zeuge das Wort verkündigt, der wandelt in Paulus Fußstapfen.
3. Was Paulus predigte.
Paulus ließ sich weder durch Menschenfurcht noch durch Menschengunst bewegen, irgendetwas zu verschweigen, was den Seelen heilsam war. Vor allen Dingen hatte seine Predigt zwei Brennpunkte: Buße und Glaube. Er predigte Buße. Den Wünschen des natürlichen Menschen passte er sich nicht an. Dieser liebt eine Predigtweise, die das Gute in ihm anerkennt und nur weiter vervollkommnet wissen möchte. Ermahnungen zur Buße und Heiligung lässt er sich allenfalls gefallen. Wenn aber jemand die Notwendigkeit einer vollständigen Änderung der innersten Gesinnung predigt, so entsteht Widerspruch, oft Zorn und Wut. Aber gerade diese Sinnesänderung oder Buße bezeugte Paulus. Solcher Mut tut allen Knechten GOTTES not (Jesaja 58, 1; Jeremia 4, 3).
Zugleich zeigte er die Kraftquelle, durch welche die innere Erneuerung des Herzens zustande kommt. Nicht auf ihre eigene Kraft und Anstrengung wies er seine Hörer hin, sondern auf <<den Glauben an unseren HERRN JESUS CHRISTUS. Während die eigene Bemühung in menschlicher Willenskraft uns in Verzweiflung führen müsste, bringt der Glaubensblick auf den HEILAND und die Glaubensgemeinschaft mit IHM Frieden und Hilfe (Apg. 17, 31). Deshalb gilt es auch heute noch, Buße und Glaube zu bezeugen, und zwar beides vereinigt.
Unsere Verkündigung sei wie die des Paulus.
Autor: Alfred Christlieb (* 26.02.1866; † 21.01.1934) deutscher Theologe
JESUS CHRIST IS LORD-SOLI DEO GLORIA!!!
ÁHÍTATOK MINDEN NAPRA: NÉMETÜL-MAGYARUL-ROMÁNUL
<<Hogy semmitől sem vonogattam magamat, a mi hasznos, hogy hirdessem néktek, és tanítsalak titeket nyilvánosan és házanként>>, ApCsel 20:20
Pál életének elmélkedését követően most visszatekintünk prédikációira. Ez lehetővé teszi számunkra, hogy lássuk, hol, hogyan és mit prédikált nyilvánosan abban az időben.
1. Ahol Pál prédikált.A <<nyilvánosan és házról házra>> kifejezés (szó szerinti fordítás) azt jelzi, hogy hol hirdette az Igét. Nyilvános>> prédikáció alatt elsősorban az Efezusi zsinagógában tartott összejöveteleit (ApCsel 19:8), majd később a Tirannus előadótermében tartott előadásait (ApCsel 19:9) értjük. A <<különleges>> prédikációban (Luther fordítása) figyelembe kell vennünk mind a magánházakban tartott kis összejöveteleket (Róma 16:5; 1Korinthus 16:19; Kolossé 4:15; Filemon 2; ApCsel 2:46), mind az egyéni Lelkigondozást.
Mit mond nekünk ez a bőséges prédikáció?
Ezért hív minket: Vessük el az ige magvát mindenhol, ahol ISTEN lehetőséget ad rá, és ajtókat nyit meg előttünk (2Timóteus 4:2).
Kerüljünk el kétféle egyoldalúságot is: Gyakran találkozunk olyan emberekkel, akik csak a nyilvános prédikációt, például a Templomban és az ISTEN-tiszteleten, tartják érvényesnek, és minden mást éretlennek és fanatikusnak utasítanak el. Másrészt találkozunk olyanokkal, akik megvetik a nyilvános prédikációt, és csak azt tartják helyesnek, ami otthon oda-vissza történik. Ezzel szemben, Pállal együtt, ismerjük el és hálásan használjuk mindkettőt.
Kerüljünk el kétféle egyoldalúságot is: Gyakran találkozunk olyan emberekkel, akik csak a nyilvános prédikációt fogadják el, például a Templomban és az ISTEN-tiszteleten, és minden mást éretlennek és fanatikusnak utasítanak el. 2. Hogyan prédikált Pál.
Nem véletlen, hogy a szöveg itt három különböző kifejezést használ Pál prédikációs stílusának leírására: Hirdette, tanított és bizonyságot tett.
1. Az első szóban (hirdetni) Pál, ahogy az eredeti szöveg is sugallja, hírvivőként áll hallgatói elé, pontos információkat közölve, és ügyelve arra, hogy ne hagyjon ki semmit, amit magasabb küldetésében mondani szeretne. <<Mily kedvesek az ilyen hírvivők lábai>>!, Ézsaiás 52:7. ISTEN szaporítsa a számukat!
2. A második kifejezésben (tanítani) Pált az Efézusiak előtt tanítóként látjuk, aki világos gondolatrenddel megmutatja lelküknek, mi forog kockán, és elvezeti őket ISTEN üdvösségtervének megértéséhez. Ilyen tanítókra a mi korunkban is szükség van. Hogyan fognak egy napon <<ragyogni, mint az ég fényessége>> (Dániel 12:3).
3. A harmadik szóban (bizonyságot tenni) az apostolt tanúként látjuk, aki ünnepélyesen és sürgetően a szívükre helyezi szava tartalmát, mint aki saját életében megtapasztalta, amit mond. Milyen mélyen hatol be ez a tanúságtétel hallgatói szívébe, és megingatja hamis biztonságérzetüket! Minden gyönyörű prédikáció és felvilágosító oktatás azonban haszontalan, ha ez a tanúságtétel hiányzik (2Timóteus 2:14).
Aki követként, tanítóként és tanúként hirdeti az Igét, az Pál nyomdokaiban jár.
3. Amit Pál prédikált.
Pál nem hagyta magát sem az emberektől való félelem, sem az emberi kegy miatt eltántorítani, hogy eltitkoljon bármit, ami a Lelkek számára hasznos. Prédikációjának mindenekelőtt két fókuszpontja volt: a bűnbánat és a hit. Bűnbánatot hirdetett. Nem igazodott a természetes ember vágyaihoz. A természetes ember szereti az olyan prédikációs stílust, amely elismeri a bennük rejlő jót, és csak arra törekszik, hogy azt tovább tökéletesítse. Elfogadhatja a bűnbánatra és a megszentelődésre való buzdításokat. De amikor valaki a teljes szívbéli változás szükségességét hirdeti, ellenállás támad, gyakran harag és düh. Mégis pontosan erről a szívbéli változásról, vagy bűnbánatról tett bizonyságot Pál. Az ilyen bátorság elengedhetetlen ISTEN minden szolgája számára (Ézsaiás 58:1; Jeremiás 4:3).
Ugyanakkor feltárta azt az erőforrást is, amelyen keresztül a szív belső megújulása megvalósul. Nem a saját erejükre és erőfeszítéseikre irányította hallgatóit, hanem a <<mi URUNK JÉZUS KRISZTUSBAN vetett hitre>>. Míg saját emberi akaraterőnk küzdelme kétségbeesésbe vezetne minket, a MEGVÁLTÓRA és a VELE való közösségre szegezett hittel teli tekintet békét és segítséget hoz (ApCsel 17,31). Ezért ma is fontos tanúságot tenni a bűnbánatról és a hitről, és ezt közösen tenni. Legyen a prédikációnk Páléhoz hasonló.
Szerző: Alfred Christlieb (* 1866.02.26.; † 1934.01.21.) német teológus
JESUS CHRIST IS LORD-SOLI DEO GLORIA!!!
DEVOȚIUNI PENTRU FIECARE ZI: GERMANĂ-MAGHIARĂ-ROMÂNĂ
<<Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case>>
Faptele Apostolilor 20:20
După reflecția lui Pavel asupra vieții sale, ne uităm acum înapoi la predicarea sa. Aceasta ne permite să vedem unde, cum și ce a predicat public în acea perioadă.
1. Unde a predicat Pavel.Expresia <<în public și din case în case>> (traducere literală) indică locul în care a predicat Cuvântul. Prin predicare <<publică>>, ne referim în primul rând la întâlnirile sale din sinagoga din Efes (Faptele Apostolilor 19:8) și, mai târziu, la discursurile sale din sala de conferințe a lui Tiran (Faptele Apostolilor 19:9). În predicarea <<specială>> (traducerea lui Luther), trebuie să luăm în considerare atât adunările mici din case private (Romani 16:5; 1 Corinteni 16:19; Coloseni 4:15; Filimon 2; Faptele Apostolilor 2:46), cât și grija pastorală individuală.
Ce ne spune această predicare abundentă?
Ne cheamă: Să semănăm sămânța cuvântului oriunde DUMNEZEU ne dă ocazia și ne deschide uși (2 Timotei 4:2).
Să evităm și două tipuri de unilateralitate: Întâlnim adesea oameni care consideră că predicarea publică, de exemplu în biserică și în cult, este validă și resping orice altceva ca fiind imatur și fanatic. Pe de altă parte, întâlnim pe cei care disprețuiesc predicarea publică și consideră corectă doar ceea ce are loc în case. În schimb, să recunoaștem și să folosim cu recunoștință ambele, împreună cu Pavel.
Să evităm și două tipuri de unilateralitate: Întâlnim adesea oameni care acceptă doar predicarea publică, de exemplu în Biserică și în Cult, și resping orice altceva ca fiind imatur și fanatic. 2. Cum a predicat Pavel.Nu este o coincidență faptul că textul de aici folosește trei expresii diferite pentru a descrie stilul de predicare al lui Pavel: El a propovăduit, a învățat și a mărturisit.
1. În primul cuvânt (a vesti), Pavel, așa cum sugerează textul original, stă înaintea ascultătorilor săi ca un mesager, transmițând informații precise și având grijă să nu omită nimic din ceea ce are de spus în misiunea sa superioară. „Cât de frumoase sunt picioarele unor astfel de mesageri”, Isaia 52:7. Dumnezeu să le înmulțească numărul!
2. În a doua expresie (a învăța), îl vedem pe Pavel ca un învățător înaintea efesenilor, care, cu o ordine clară a gândirii, le arată sufletelor ce este în joc și îi conduce la o înțelegere a planului de mântuire al lui DUMNEZEU. Astfel de învățători sunt necesari și în timpul nostru. Cum vor străluci ei într-o zi <<ca strălucirea cerurilor>> (Daniel 12:3).
3. În al treilea cuvânt (a mărturisi), îl vedem pe apostol ca un martor care așează solemn și urgent conținutul cuvântului său în inimă, ca unul care a experimentat în propria viață ceea ce vorbește. Cât de profund pătrunde această mărturie în inimile ascultătorilor săi și le zguduie falsul sentiment de siguranță! Toată predicarea frumoasă și învățătura iluminatoare, însă, nu sunt de niciun folos dacă această mărturie lipsește (2 Timotei 2:14).
Oricine proclamă cuvântul ca Ambasador, Învățător și Martor merge pe urmele lui Pavel.
3. Ceea ce a predicat Pavel.
Pavel nu s-a lăsat influențat nici de frica de oameni, nici de favoarea umană pentru a ascunde ceva ce era benefic sufletelor. Mai presus de toate, predicarea sa avea două puncte centrale: Pocăința și Credința. El predica pocăința. Nu se conforma dorințelor persoanei firești. Persoana firească iubește un stil de predicare care recunoaște binele din ea și caută doar să-l vadă perfecționat în continuare. Poate accepta îndemnuri la pocăință și sfințire. Dar când cineva predică necesitatea unei schimbări complete a inimii, apare opoziția, adesea mânie și furie. Totuși, tocmai despre această schimbare a inimii, sau pocăință, a mărturisit Pavel. Un astfel de curaj este esențial pentru toți slujitorii lui DUMNEZEU (Isaia 58:1; Ieremia 4:3).
În același timp, el a dezvăluit sursa puterii prin care are loc reînnoirea interioară a inimii. El nu și-a îndrumat ascultătorii către propria lor putere și efort, ci către <<credința în DOMNUL nostru ISUS HRISTOS>>. În timp ce propria noastră strădanie cu voința omenească ne-ar duce la disperare, o privire plină de credință fixată asupra MÂNTUITORULUI și părtășia cu EL aduce Pace și Ajutor (Faptele Apostolilor 17:31). Prin urmare, este important și astăzi să mărturisim pocăința și credința și să facem acest lucru împreună.
Fie ca predica noastră să fie asemenea celei a lui Pavel.
Autor: Alfred Christlieb (* 26.02.1866; † 21.01.1934) Teolog german
JESUS CHRIST IS LORD-SOLI DEO GLORIA!!!



Kommentare